În perioada 30 mai – 3 iunie 2022, International Radioprotection Association (IRPA) a organizat la Budapesta a șasea ediție a Congresului European de Radioprotecție, European Congress on Radiation Protection – Radiation protection for everyone.
La eveniment au participat 450 de cercetători din 53 de țări care au împărtășit cele mai recente rezultate ale cercetării pe 14 subiecte diferite. Scopul organizatorilor a fost implicarea profesioniștilor din diferite domenii (radioterapie, medicină nucleară, diagnosticare imagistică, exploatarea și construcția centralelor nucleare, aplicații industriale, biologia radiațiilor, dozimetria spațială) și conștientizarea importanței protecției împotriva radiațiilor. Pe lângă prelegerile tradiționale despre protecția împotriva radiațiilor, o secțiune separată s-a ocupat de educație și formare, de radon și norm, de managementul deșeurilor radioactive, probleme etice legate de protecția împotriva radiațiilor și riscurile și efectele asupra sănătății ale radiațiilor neionizante, precum rețelele 5G.
Un element comun al discursurilor cercetătorilor participanți a fost conștientizarea importanței protecției împotriva radiațiilor și a importanței oportunității oferite de conferință de a face schimb de experiență în rândul profesioniștilor care activează în domeniu.
Evenimentul de cinci zile a fost completat de prelegeri și postere, o masă rotundă, workshop-uri, expoziții ale partenerilor din industrie și o serie de evenimente secundare.
Universitatea Babes-Bolyai a fost reprezentată la Congres prin Kinga Hening (UBB TechTransfer, Laboratorul LiRaCC și Spin-Off RadonControl) care a participat atât la Forumul Societăților Asociate IRPA, împreună cu președintele și secretarul Societății Române de Radioprotecție din România, cât și în calitate de membru în Comitetul Științific al evenimentului, la evaluarea lucrărilor din domeniul Education and Training. În secțiunea dedicată radonului, Kinga a participat cu lucrarea: Indoor radon distribution in residential and public building from some major urban agglomerations of Romania.
Ca un element de noutate, IRPA a organizat în cadrul Congresului, IRPA 2022 Startup Competition, o competiție europeană de startup-uri dedicată identificării celor mai promițătoare soluții și inovații în domeniul radioprotecției. La această competiție, au participat: cercetători, profesioniști, investitori, startup-uri, corporații mari, organizații guvernamentale și multe altele. UBB, prin Spin-off-ul Radoncontrol prezentat de Kinga Hening, a obținut Premiul III.