Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează platforma de monitorizare a antreprenoriatului din România (GEM România) și prezintă în premieră Raportul de țară 2021-2022 privind antreprenoriatul la nivel național.
„Educațional vorbind, antreprenoriatul este o competență fundamentală în această lume, astfel încât la UBB o co-creăm programatic cu cursanții noștri prin demersuri transversale (ex. cursuri de formare), alături de cele de specialitate. Acest nou demers al FSEGA duce expertiza UBB în acest domeniu la nivel național, prin activități de monitorizare, analiză și promovarea de bune practici, cu implicații majore pentru demersuri individuale, dar și pentru politici de tip evidence-based în domeniu”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Totodată, cu ocazia evenimentului, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață, decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), afirmă că: „La nivelul comunității academice a UBB-FSEGA ne-am asumat două deziderate esențiale în raport cu mediul de afaceri național și internațional, reflectat în acest context, prin intermediul companiilor multinaționale prezente pe teritoriul României. Primul dintre acestea este cel al implicării partenerilor din mediul de afaceri și academic în proiectele de generare a cunoașterii științifice, atât în procesul de conceptualizare, cât și în cel de testare/monitorizare a soluțiilor/mecanismelor/sistemelor obținute în cadrul demersurilor științifice ale echipelor noastre de cercetători, iar platforma GEM România reprezintă în fapt un fundament real și solid pentru transpunerea acestui deziderat în realitate. Al doilea deziderat la care aș dori să fac referire este cel al dezvoltării unui sistem interconectat de acces la resurse informaționale și servicii suport pentru creșterea nivelului general al cunoașterii și educației în societate, respectiv pentru diminuarea asimetriei informaționale în societate.
Platforma GEM România oferă date, informații și analize care permit accesul nelimitat și nerestricționat la resurse pentru mediul academic, mediul de afaceri, factori decizionali, societate în general, dar și pentru orice persoană privată.”
Platforma GEM România și Raportul de țară pot fi consultate accesând link-ul: https://econ.ubbcluj.ro/antreprenoriat/.
Mai mult de atât, cele două platforme sunt parte integrantă din ecosistemul antreprenorial oferit tuturor studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, cu amprenta de specialitate a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (UBB-FSEGA).
*GEM România este o platformă de monitorizare a antreprenoriatului care schimbă regulile jocului la nivel național. Cu peste 24 de ani de experiență, Global Entrepreneurship Monitor (GEM) este un consorțiu format din echipe naționale, care generează singura cercetare globală ce colectează date direct de la antreprenori individuali. Pe baza cercetărilor efectuate de către echipele de cercetători ale GEM, factorii de decizie politică beneficiază de informații valoroase despre cum să încurajeze antreprenoriatul pentru a stimula creșterea economică. Simultan, GEM oferă cu acuratețe un diagnostic al ecosistemelor antreprenoriale din întreaga lume (GEM, 2022, p. 11).
GEM România a depășit inițiativa globală la care a aderat, prin dezvoltarea unei platforme proprii care oferă informații mai cuprinzătoare, corecte și mai valoroase despre antreprenoriatul din România decât datele din Raportul Global GEM sau Raportul de țară, care sunt generate sistematic și consecvent în fiecare an. Platforma GEM România este un instrument valoros pentru oricine are nevoie de informații precise despre antreprenoriatul din România, inclusiv mediul de afaceri, factorii de decizie, mediul academic și societatea în general.