Salonul INVENTICA 2021 urmărește să reunească universități, institute de cercetare, companii, asociaţii, inventatori şi persoane interesate de domeniul Inventicii, și nu numai, dar reprezintă și o oportunitate de comunicare și diseminare a rezultatelor cercetărilor Dumneavoastră, în vederea valorificării potențialului în mediul socio-economic.
În cadrul Salonului pot fi înscrise cereri de brevete (cu rezumatul publicat), brevete de invenție și proiecte de cercetare naționale și internaționale, obținute prin competiție, din ultimii 5 ani, și care nu au mai fost prezentate în edițiile anterioare.
Evenimentul va avea loc în perioada 23 – 25 iunie 2021, iar modul de organizare va fi online.
Salonul Internațional de Invenții este organizat de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Institutul Național de Inventică Iași, evenimentul fiind la cea de-a 25-a ediție.
În cazul in care considerați oportună această modalitate de diseminare a cercetărilor întreprinse, așteptăm cu interes, pe adresa de email: transfertehnologic@ubbcluj.ro, anunțarea intenției de participare până la data de 02 iunie 2021.
Înscrierea la eveniment se va realizat prin Centrul de Management și Transfer Tehnologic și Cognitiv, iar modalitatea de participare este cea de prezentare a invenției sau proiectului, sub formă de poster.