Entrepreneurship Avenue

Universitatea de Arte Aplicate din Wiena (Die Universität für Angewandte Kunst Wien) organizează, între 21 martie- 25 mai 2023, a 10-a ediție a Entrepreneurship Avenue, cea mai complexă serie de evenimente dedicate antreprenoriatului studențesc și promovării acestuia în rândul tinerilor.  

Entrepreneurship Avenue urmărește stimularea inovației studențești și sprijinirea start-up-urilor create de studenți. În acest scop este concepută seria de evenimente a celei de-a 10-a ediții: The Kick-Off (21 martie) este un eveniment la care key note speakers vor împărtăși din experiența proprie în domeniul start-up-urilor și antreprenoriatului, vor fi discutate diverse concepte antreprenoriale, iar pauzele vor fi și bune prilejuri de networking. Evenimentul se desfășoară în format fizic, dar și transmis în stream video. 

Inscrierea pentru participare se face la link: https://www.eventbrite.com/e/entrepreneurship-avenue-2023-kickoff-tickets pana în 20 martie inclusiv.  

The Labs reprezintă o serie de patru workshop-uri dedicate studenților interesați, fiecare pe o tematică bine stabilită: 

  • Lab 1-Problem (găsirea ideii inovatoare, dezvoltarea acesteia; 28 martie, online)
  • Lab 2- Mentoring (mentorat pentru crearea unei soluții antreprenoriale de aplicare a ideii; 18 aprilie, online) 
  • Lab 3- Pitching Training (cum să pregătești un pitch pentru ideea de afaceri, cum să-l susții (2 mai, online)
  • Lab 4- Demo Day (susținerea proiectului de antreprenoriat inovativ dezvoltat la precedentele 3 lab-uri; 16 mai, online).  

Evenimentul culminant, Conferința, se va desfășura pe 25 mai, cu participare liberă. Va fi structurată pe intervențiile key note speakers, pe activitatea în panel-uri și pe un pitch public, la care primele 10 echipe antreprenoriale studențești, selectate în cele 4 Lab-uri, își vor putea susține proiectele pentru câștigarea unor premii care să le permită inițierea acestora. 

 

Informații mai pe larg pe site-ul evenimentului: https://www.entrepreneurshipavenue.com/