Platforma REThinkWELL

 

În cadrul unor proiecte finanțate de către UEFISCDI și coordonate de conf. univ. dr. Oana David, echipa DATA Lab de la Universitatea Babeș-Bolyai a dezvoltat platforma terapeutică integrată REThink Emotions (http://rethinkplatform.ro/). Platforma permite accesul copiilor și adolescenților cu vârste între 8 și 16 ani și a părinților acestora la suport psihologic validat științific, online, pe web sau dispozitive mobile. Intervențiile sunt oferite pe baza unor instrumente inovative, cum sunt jocul terapeutic REThink și programul parental online/mobil REThink Parenting.

Jocul REThink este unul unic la nivel internațional prin focusul său asupra sănătății emoționale, încorporarea unor protocoale validate științific și efectele sale documentate. Jocul le oferă copiilor posibilitatea de a-și antrena abilitățile de reglare a emoțiilor într-o manieră distractivă, primind misiunea de a salva planeta de sub stăpânirea minții întunecate a lui Iraționalius și a le reda pământenilor mintea bună. În această misiune, copilul va juca cele șapte nivele ale jocului, fiecare reprezentând abilități esențiale de reglare emoțională (spre exemplu, recunoaștere emoțională sau mindfulness).

 

 

Părinții primesc suport pentru a susține sănătatea emoțională a copiilor pe baza programului parental REThink Parenting, ce a fost deja validat în studii clinice cu rezultate pozitive asupra antrenarii abilităților parentale, reducerii distresului parental și optimizării problemelor comportamentale și emoționale ale copiilor. Programul poate fi accesat de părinți de pe dispozitive mobile sau web și le va oferi strategii eficiente pentru antrenarea propriilor abilități de relgare emoțională si pe cele ale copiilor lor.

De asemenea, pe platformă, copiii și părinți pot să beneficieze de acces la instrumente de evaluare ale unor dimensiuni relevante pentru sănătatea emoțională, precum și de un raport al rezultatelor obținute, împreună cu monitorizarea evoluției pe durata studiilor.

Intervențiile sunt oferite în acest moment gratuit pe baza participării în cadrul unor studii ce au scopul de a testa efectele acestor intervenții personalizate, în funcție de nevoile copiilor. Copiii și părinții deopotrivă se pot înscrie pentru a beneficia de suport în ceea ce privește starea de bine emoțională prin crearea unui cont pe platformă, la acest link: http://app.rethinkplatform.ro/

 

Leave a Reply